Iti infasor sufletul intr-o tigara si te consum cu o lacomie ce pare a nu fi a mea.
Te transformi in fum.
Intr-un fum mai mut decat tacerea, un fum murdar, mizerabil, care se izbeste mortal de peretii sufletului meu.
Mi-au slabit plamanii, s-au subtiat si sunt gata sa se transforme in cenusa, chiar daca eu ii simt mai grei decat plumbul.
Ah!
Cat de ironic!
Stiu ei ca drogul meu e atat de ucigator?
Ca provoaca o dependenta fara scapare?
Si mai mult decat atat, stiu ei ca drogul meu e legal?
Ma inunda un ras nervos, grav, puternic, dar mut!
Rad cu o sete atat de vie, de parca viata ar fi o gluma.
Rad, dar rasul meu prevesteste un declin mintal.
Ei bine, dragul meu, iata-ma acum!
Sunt nebuna, sunt speciala!
N-ai decat sa ma iubesti.
In momentul asta, parca mi-as smulge sufletul si l-as tranti de tavan.
Asa poate va ramane suspendat acolo si va fi capabil sa vada adevarata realitate.
Ma simt ca un mim cu o viata doar in alb si negru.
Un actor mut ce-si mimeaza in disperarea lui, viata.
Ma simt ca o carte de A, din mana unui iluzionist cu trucuri mai vechi decat pamantul.
Un iluzionist a carui viata inseamna magie.
Cateodata ma simt ca urechea unui surd ce-si cauta in neliniste bataile inimii sale.
Ma simt ca scena unui actor care si-a hranit sufletul acolo.
Ca portativul unui pianist care canta de-o viata.
Sunt pensula pictorului din Vama care schiteaza marea si nisipul.
Sunt obiectivul unui fotograf ce imortalizeaza linistea dinaintea furtunii.
Dar azi, azi sunt doar eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu