Silence

Azi cuvintele sunt in greva,iubitule.

N-am sa-ti mai intind pe retina nicio litera.

N-am sa-ti mai pictez pielea cu numele meu, nu.

De azi am sa folosesc un alt limbaj, unul pe care-l stiu doar eu.

Am sa te privesc cum incerci sa-ti cauti cuvintele, dar n-o sa le gasesti, pentru ca ele nu mai sunt acolo.

Ai sa ma privesti in ochi si ai sa ma implori sa rup blestemul, dar stii ca acesta nu se poate rupe ca o simpla franghie.

Am invocat tacerea si am platit cu sufletul tau.

Acum bucura-te de dulcele ei gust si poate asa vei intelege neintelesul meu.

Nu mi-e dor de vocea ta, pentru ca ultimele tale vorbe inca imi gandila timpanele acum.

Vibreaza in mine, precum corzile unei chitare vechi, atat de vechi incat si sunetul pare ca s-a ingalbenit.

Dar tu?

Iti sfasii pielea cu care ti-e imbracat trupul, incercand sa scapi de acest blestem, dar otrava lui a patrans demult in interiorul sufletului tau.

Ce strigat de durere, ce urlet scoti acum.

Ai crede ca nu inseamna nimic, dar inseamna absolut totul.

Ca o iesire a sentimentelor tale, pe care nu le-ai putut exprima in cuvinte atunci cand ai avut ocazia.

Iar acum?

Acum nu le mai poti controla. 

Devii pata neagra de pe panza mea atat de alba.

Pot oricand sa sterg orice urma a existentei tale vizibile, dar impotriva existentei sufletului tau, nu pot face nimic.

Te las sa te scalzi in propriul sange fara sa fac ceva pentru salvarea ta, stiind ca e atat de simplu, doar vocea mea te poate salva.

Dar nu!

Azi am arestat cuvintele.

M-am saturat ca ele sa detina toata puterea.