sunt obosita, de-atata drum,
prin atata foc si scrum.
as vrea sa pot cumva,
sa-mi trag peste mine un nor,
si sa mor.
prin atata foc si scrum.
as vrea sa pot cumva,
sa-mi trag peste mine un nor,
si sa mor.
iar sub mine,
sa danseze lacrimi de parinti,
ce ma plang cu ochi cuminti,
as vrea sa strig cumva...
la luna.
ea sa se-ntoarca inspre mine
si sa-mi spuna:
- "da-mi mana ta copila,
si sterge-ti lacrima de chip.
sterge-ti zambetul de ploaie,
si ochii de nisip".
as vrea ca fluturii sa-si nasca aripile,
pe pieptul meu,
iar eu, muritoare,
sa zbor,
atat de sus, atat de nori,
atat de ploaie si de flori.
du-ma cu tine, timp.
aseaza-ti mainile batrane,
pe inima mea nebatand,
si canta-mi cateva milenii,
cu glasul tau bland...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu