Bucati din mine

Taci! 
Asculta! 
E sufletul meu.
Scoate un sunet destul de ciudat de la o vreme. Ca si cum o mie de picaturi s-ar prabusi in acelasi timp, pe o suprafata neteda, intr-o camera cu un ecou ce reuseste sa amplifice durerea picaturilor. Oare plange? Oh sufletul imi plange! Il auzi cum se zbate? Cum vrea sa-mi sparga trupul ce-l tine captiv si sa iasa afara? Il simt cum imi macelareste muschii provocand dureri nebanuite, cum iese aproape de pielea mea moale, proaspata si mi-o desface ca pe o foita. 
Oh ce ma doare!
Ce doare!
Sufletul ma abandoneaza!
Iar inima? Oh, inima mi-e ca o bomba cu ceas. Ticaiturile ei imi imbolnavesc mintea. Astept cu urechile palnie, momentul cand va exploda. Dar parca o secunda-mi pare o ora, iar ora un veac. Inima nu-mi explodeaza, nu! Doar ma chinuie! 
Oh si cat as vrea sa ma uit in ochii tai acum, sa le analizez usor culorile si sa-ti smulg inima din piept, cu palma mea grea. Sa-ti infig taruse in ea ca si cum ar fi inima blestemata a unui varcolac. Sa te las sa ratacesti fara suflet ,fara ochi, fara brate, fara tot ce detineai. 
Nu stiu de ce, dar am omis sa-ti spun ca azi dimineata, in timp ce-mi invatam sufletul sa zboare, o picatura de ploaie s-a zdropid brutal in palma mea.. Oh, era de o frumusete nemaintalnita.
Era pura!
Atat de pura, c-as fi crezut ca e lacrima unui copil. Dar in cristalul ei, te-am vazut pe tine. Era chiar lacrima ta, lacrima a unui copil batran. Eram in piata noastra, stii, acolo unde oamenii isi vand sufletele fara nicio remuscare. Exact acolo, lacrima ta a ajuns la mine. Ironic, nu? Chiar in piata sufletelor vandute, lacrima ta era in palma mea. 
Vedeam in ea cum se scurge sufletul din trupul tau, ca nisipul dintr-o clepsidra. Atat de usor,lent si fascinant. Aveam aceeasi senzatie ca atunci cand nu las si ultimul fir de nisip sa treaca de cealalta parte si intorc agitata clepsidra. Ma face sa simt in adancul meu un castig, ca un bonus castigat de mine, in defavoarea timpului. Exact asa ma simteam si atunci! Ma invada o dorinta atat de puternica sa-ti salvez sufletul! O dorinta care depasea fiinta mea, tot.
Atunci am alergat catre mare si-am hotarat sa arunc picatura, lacrima ta, in valurile marii. Si acolo a ramas. Poate si acum, marea plange cu lacrima ta. Iar oamenii, acum toti sunt indragostiti de apa marii, de valurile ei, de albastrul perfect, doar pentru ca o mica parte din tine e acolo.