azi.. nimic !

azi...

nu mai e nimic din ce a fost si ce putea sa fie...
nu mai e nici timp pentru ieri, nici loc pentru maine...

azi...

te caut stiind ca o fac numai de dragul amagirii,
nu mai esti nicaieri pentru mine, doar in visul amintirii.

azi...

inca o zi in care recunosc ca te iubesc,

dar de ce sa mai recunosc? degeaba..tot gresesc...

azi...

e ziua in care incepe interminabil un rest de zile,
toate trecand monoton, sec si fara tine...


                         


                                                                                                             Pentru tine... mami !

zmeul ei

o dezamagise si el,
zmeul ei..

singurul in care mai credea, singurul la care visa.
zmeul. el. idealul.
incepu sa planga in hohote, nici tigarile nu o mai calmau, fuma,tigara dupa tigara ..
avea atatea intrebari..
dar cine sa ii raspunda?
cine sa-i simta durerea din suflet?
cine sa-i stearga lacrimile si sa o imbratiseze?

nimeni !

pentru ca zmeii nu existau...
pentru ca el, in care se ascunsese sufletul ei, o stersese din poveste..
povestea lui, nu a ei..

isi inchise sufletul in globul de cristal si promise sa nu mai creada in zmei si sterse numele lui din suflet..
suspina printre lacrimi si isi sterse ploapele triste..


azi zmeul pleca din lumea ei..

esti !

un suflet am, si ala e defect!

de-ai sti ca m-ai  facut sa-l simt, poate-ai zambi...

                    intr-un fel mi-e dor de tine, dar sa nu razi... :)

in 2 zile

ii iubea zambetul.

ii iubea privirea.

ii iubea glasul, ochii, emotia, gandul, sufletul..

iubea cum fuma.

iubea cum povestea.

iubea... tot.

il iubea desi nu-i sarutase niciodata buzele sfioase ..

il iubea desi bratele lui nu ii mangaiasera trupul niciodata.

Il iubea atat de mult si totusi il vazuse doar 2 zile..

era perfect.

stia ca avea un zambet bland si ca se gandea la ea in fiecare dimineata cand se trezea..

stia ca ochii lui mari ii cunosteau trupul pe derost..

il cunostea atat de bine ..

Il iubea sincer si inima ei batea doar pentru el..

glasul lui era atat de bland, cand ii citea scrierile, il auzea rostind fiecare cuvant.. fiecare litera.

ii adora gandirea si trairea.

era fascinata de el.

zmeul ei..

Da !

sufletul meu cere, cersetor la limita vietii,oamenii trec, oamenii dau, oamenii au,
eu tac.
adun nimic cu nimic,
copii cu plete de aur,
anotimpuri eterne si soare,
deschid inimi ca pe scoici,
perle sau nu, 
ma uit la trupul despicat si nu mai vreau nimic!
doar o adiere de brat peste umarul meu,
soapta mamei cand nu adormeam
si vuietul noptii,
focul si umbra iubirii.
mi-am lasat sufletul la rascruce,
ca o moara, ca un vant, ca un calator nehotarat.
acum adun zilele,
zilele de cand nu mi-ai mai spus
te iubesc....
doar noaptea mai cer lumina,
si adorm asteptand apusuri,
clipe, cand trupurile isi i-au tacerea.
spre zori,
nimic,
si totusi eternul...
da!

Suflet intreg ?

te vroiam aici, sa-mi smulgi de pe inima

ghimpii care au crescut..

unde esti, ca sa te strig, suflet crud?

de ce ma lasi sa ma invart

intr-un labirint abstract, patrat?

caci e ca si cum nu mi-as gasi locul

intr-o sala atat de goala...

am cautat un loc in inima ta..

ca o luna pe cerul ei...

dar cerul s-a acoperit cu nori..

si n-a mai avut nicio scapare.

mi-as fi dorit sa fii aici,

sa ma iei dintr-o lupta atat de nedreapta...

cu armata lacrimilor mele..

caci sunt eu, impotriva mea.

dar te-am cautat intr-un intreg pamant

si in privirile mele te vedeam plecand..

si in gandul meu te auzeam strigand..

si in pasii mei...

gaseam bataia inimii tale.

mi-amintesc cum m-ai rugat,

sa ne cumparam, universul nostru..

dar unde e, acum, sufletul cu care sa-l impart?

Toamna nebuna

nu te mai tangui, toamna,

in infinitele mele visari..

sa te primesc in inima.

n-ai dreptul sa-mi crosetezi simturile,

sa faci pantomime din iubirile mele,

n-ai dreptul, tu, sa-mi sfasii lumina

si ingerii de ceara..

nu ti-am dat voie sa schimbi sufletele

cu ingamfarea lor, 

sau sa uiti

intr-un sfarsit de vara

amintirile arse de timp intr`o doara..

nu stii ca eu, fiica unui faraon necunoscut,

te-am luat in brate copil fiind..

din cosul tau de paie, 

pe raul infinitului

din care-ai venit... ?

aruncandu-te in iarba am zguduit pamantul

si a cazut prima frunza,

atunci am invatat sa plang...

atunci mi-am cutremurat iubirile viitoare

si din flori n-a mai ramas...

ohh, 

n-a mai ramas nimic!

le-ai ars!