Ezitari

nu ezit, 

nu am ezitat niciodata sa fac rau atunci cand ma simteam capabila sa-l fac si n-am ezitat, sa fac de un milion de ori binele sa fie mai bine atunci cand eram in stare sa-l dau... pentru asta tot jocul meu e unul de suma nula...nu o sa -mi iert niciodata ceea ce altii mi-au iertat, iar asta ma face sa tin minte sa nu-mi scuz niciodata faptele.

sunt partea plina a paharului si niciodata nu m-am lasat golita de mine...orice perspectiva ingusta nu a fost decat un defect de vedere pe care l-am reparat punandu-mi lentile de contact intre suflet si minte... vorbesc despre esecurile mele ca si cum ar fi fost cu mult mai mult decat victorii - asta poate pentru ca nu am reusit niciodata sa inteleg absolutul dintr-un om pierdut.

m-am ratacit poate, dar nu m-am declarat niciodata disparuta si am fost prima echipa de interventie care a plecat in cautarea mea de fiecare data cand ramaneam cu busola in pana.

am indraznit intotdeauna sa cer de la mine ceea ce nu mi-ar fi putut nimeni da, iar unul din singurele lucruri pe care le-am cerut lumii din cand in cand a fost sa ma restituie intreaga dupa folosire... ma dezintegrez insa zilnic, in fiecare zi sunt desfacuta, piesa cu piesa si rearanjata intr-o ordine imperfecta..am incetat sa fiu eu si incetez sa fiu eu cu fiecare clipa ce trece, doar ca trecerea la o tot-mai EU, imi impune cuantificari pe momentele de simtire.

nu port dupa mine decat acele amintiri care in timp ar putea sa insemne ceva, sa imi spuna o vorba buna, sa-mi tina de cald intr-o singuratate polara... sunt nopti ca astea cand realizez ca tot ceea ce semnific este tot de ceea ce a ajuns sa-mi pese si simtind cat mai mult , cat mai orice, cat mai oricum, devin pe masura.

nu am sensuri si cautari de sens pentru lucrurile in care cred...inca mai cred in oameni, iar asta ma face sa depasesc linia continua...