eu ma ametesc numai privind spre cer si azi imi vad deschis spre gol, un bec, eu n-am lumina, mi-au taiat-o intr o zi, pe motiv ca n-o platesc,
am intuneric intr-un ghiveci plin cu namol si-l ud in fiecare zi cate un pic,
sa creasca-n jos pana la sol,
si oamenii de-i tin transati, nu-si amintesc ca sunt cuprinsi de balele din sufletul scarbit,
al unui autist demult plecat din lumea asta de... oameni scursi.
se cred umblati prin univers doar cu o mana de namol, tot din ghiveci,
eu nu mai am nici umbra si moartea mi-e prietena la transat,
n-am nici durerea, am dat-o la schimb pe o bucata de carbit,
si zac acum far` de sudoare intinsa ca moarta pe sub podea,
in ce va fi, nu ma mai stiu,
si merg pe coapsele de ceara ale destinului murdar
si de ma spal azi, in trecut raman murdara,
nu am decat un gol in buzunar, ce-l folosesc ca vestiar
cand ma lovesc de petele din oameni fara fir,
sunt ca o poza din album, ma sterg cu anii ce-mi masoara-n jar
din viata-mi scurta..
...
...